Stagnare profundă

Oricât de mult mi-aș dori să pot să spun că nu sunt tristă…sunt! Și asta este o stare care merge dinspre exterior în interior. Pentru ca interiorul meu nu dorește să fie afectat, nu-i place asta, este puternic și totuși mai este puțin și îl cuprinde tristețea.

Mi-aș dori să o pot elimina în secunda doi, dar pare atât de dificil și mai ales atunci când mă uit în jur și văd că trăiesc într-o societate infectă. Un sistem învechit care nu se mai potrivește deloc cu timpul în care trăim. Și toate astea încep de la evoluție, avansare în timpul de acum. Mă întristează toate acestea, dar mai rău îmi pare de oameni. Acești oameni care suntem noi, noi, tinerii care încercăm să ne clădim un drum al propriei existențe. Sunt convinsă că toți aceștia, mai repede sau mai târziu, mai mult sau mai puțin, renunță pentru a-și urma propriul drum, ba chiar ajung să facă ceea ce nu le place, renunță la pasiuni și toate acestea în timp le distrug viața, mintea și sănătatea. Sunt puțini care reușesc și care au norocul să fie sprijiniți de către familie în a-și urma drumul și propria pasiune, totuși și ei recunosc că societatea este infectă și nedreaptă de cele mai multe ori.

Mă întreb uneori cât se va mai continua cu asta și până unde se va mai întinde coarda imbecilității de care dau dovadă zi de zi și de care ei cred că suntem de acord și că este bine, dar de fapt nu este deloc bine.

Mă întreb uneori cât mai rezistă oamenii și cât de mult le place această lume în care trăim, în care suntem tratați cu nimic, dar noi la rândul nostru tratăm un nimic cu respect. Și totuși cum se face că au ajuns să ne conducă oameni de nimic și imi cer scuze că folosesc acest cuvânt care mie personal nu îmi place, dar care aici se potrivește de minune. Lor le place să apară zilnic pe diferite programe TV și să scoată   în evidență prin ceea ce fac, ce spun și de fapt tot ce spun sau fac rezultă un mare nimic. Un mare bla-bla, spus de fiecare dată cu multă poftă.

Încerc să mai privesc și din alte unghiuri și mă întreb mai rezistă Pământul, natura la cât de mult rău și la cât de mult infectăm. Nu mai găsim loc cu liniște, loc verde, în care să simți mirosul ierbii, loc în care să medităm și în care să nu facem nimic și totuși asta pentru că nu mai facem aceasta, ci preferăm să distrugem. De cele mai multe ori vrem să intrăm în contact cu natura, să simțim pământul, aerul curat de munte, roua dimineții și totuși urcăm pe munte cu elicopterul..vrem atât de multe și mă întreb pentru ce vrem atâtea și la ce ne ajută..vrem totul, dar de fapt noi nu știm ce ne lipsește cu adevărat. Mereu suntem preocupați de grijile celorlalți și de ce și cum fac ei și nu mai rămâne timp pentru propria noastră persoană. Dar interesant este că ne rămâne timp să judecăm, să facem oameni proști și să iubim fals..dacă iubim.

Mă întreb cât se mai poate și unde se va ajunge cu toate acestea. Toate aceste lucrușoare pe care oameni le-au dat viața doar pentru interes și faimă.  Și de fapt remușcarea mea este că uităm să trăim esența lucrurilor, să trăim și să facem ce și cum simțim, uităm că viața este mult mai scurtă decât ne-o imaginăm și că ea ar trebui trăită mult mai mult în contact cu natura, cu noi.

Și de aici începe toată frustrarea mea pentru toate acestea… eu nu vreau să fiu tristă, vreau să trăiesc liniștit și să zâmbesc pentru că îmi place asta. Dar am observat că în societate fericirea este eliminată în secunda în care ai început să zâmbești… de ce?… uite pentru că aceasta este societatea și regulile cu care trăim și de care suntem infectați.

DSC_02143

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s